Ambasadorii juniori EPAS ai Colegiului Național „Mihai Eminescu” Iași, însoțiți de prof. Andreea Jijie, au participat cu entuziasm și implicare la Sesiunea Euroscola a Parlamentului European de la Strasbourg, alaturi de alți 400 de elevi din cele 27 de state ale UE și UK. Aceștia au avut oportunitatea de a adresa întrebări vicepreședintelui Parlamentului European, Victor Negrescu, precum și dlui Camille Siefridt, analist de Politici de Mediu din cadrul Direcției Generale pentru Servicii de Cercetare Parlamentară. Elevii au făcut schimb de idei despre ambiția UE de a elimina poluarea și progresul înregistrat până acum (“THE EU’S ZERO POLLUTION AMBITION: WHERE DO WE STAND TODAY?”), impactul și combaterea dezinformării, precum și importanța relatiilor internationale, iar intrebările și contribuțiile lor au dus la o discuție dinamică.
Felicitări pentru această experiență unică!
#epas_cnmeiasi
Programul “Școli-ambasador ale Parlamentului European” este implementat de Biroul de Legătură al Parlamentului European în România