COMUNICAT de PRESĂ
Prima ediție Romanian Science Festival vine la Iași
- 2-5 octombrie
- 27 mentori
- peste 500 de voluntari
- 200 de experimente
- 3 localități: Iași, Târgu Frumos, Pașcani
- Intrare liberă
30 Septembrie 2024 – Romanian Science Festival (RSF) se va desfășura în premieră în județul Iași între 2 și 5 octombrie, aducând împreună știința, arta și distracția într-un eveniment captivant și accesibil publicului larg. Festivalul include 27 de mentori, peste 500 de voluntari și 200 de experimente interactive, în trei locații principale: Iași ;i Pascani unde intrarea e liberă și la Târgu Frumos unde intrarea se face pe baza de grupuri organizate.
În decursul celor patru zile, RSF va oferi o perspectivă nouă și creativă asupra științelor, promovând învățarea interactivă prin experimente, demonstrații și discuții captivante. Participanții, atât din mediul urban, cât și din cel rural, vor avea ocazia să descopere și să se implice activ în diverse domenii științifice, inspirând astfel atât tinerii, cât și adulții să exploreze impactul științei în viața de zi cu zi.
Fondat în 2019, Romanian Science Festival este primul și cel mai mare festival național de promovare a științelor. Ajuns la cea de-a cincea ediție, Romanian Science Festival își extinde în fiecare an prezența în noi județe, pentru a aduce învățarea interactivǎ și experiențialǎ într-un mod captivant și accesibil.
Caravana RSF
Caravana RSF va ajunge și în localitățile Târgu Frumos și Pașcani pe 2 și 3 octombrie, oferind tinerilor din aceste localitǎți șansa de a participa la experimente științifice și activități interactive, aducând știința mai aproape de toți. Caravana se desfășoară pe durata a câtorva ore, iar mentorii vor prezenta diverse cariere în domeniile științei, fiind un prilej de inspirație pentru tineri.
Târgul de Științe din Iași
Iași va fi gazda unui eveniment științific de amploare pe 5 octombrie, când Grǎdina Palas se va transforma într-un imens laborator în aer liber pentru târgul de științe organizat de RSF, între orele 10:00 și 16:00. Publicul de toate vârstele este invitat să exploreze peste 200 de experimente interactive, într-o atmosferă plină de energie și curiozitate, alături de o echipă impresionantă de peste 500 de elevi, studenți și specialiști. Domeniile prezentate vor include robotică, inteligență artificială, medicină, chimie, fizică, biologie, astronomie, neuroștiință, inginerie și sustenabilitate, oferind o oportunitate unică de a interacționa cu știința într-un mod captivant și educativ.
Programul festivalului
- 2 octombrie – Caravana RSF Târgu Frumos, Liceul Teoretic „Ion Neculce”
(11:00 – 15:00)
- 3 octombrie – Caravana RSF Pașcani, Piața din fața Primǎriei (12:00 – 16:00)
- 4 octombrie – Vizite la clase, școlile și liceele din județul Iaşi
- 5 octombrie – Festivalul de științǎ RSF, Grǎdina Palas (10:00-16:00)
Prima ediție a Romanian Science Festival este organizată de o echipă de trei mentori RSF din diaspora academică care sunt toți originari din Județul Iași.
Cătălin Bunduc și-a a obținut diploma de licența și master de la Facultatea de Biologie din Iași. În timpul facultății Cătălin a urmat un stagiu Erasmus de un an la Rijksuniversiteit Groningen, Olanda, unde a descoperit lumea microbiologiei. Și-a început cariera științifică cu un doctorat în Microbiologie Moleculară în Amsterdam, urmat de studii postdoctorale în Hamburg și, în prezent, în Amsterdam.Postdoctorand – Vrije Universiteit Amsterdam, Olanda.
Andreea Bunduc lucrează în prezent la Microsoft Olanda în sisteme informaționale pentru afaceri. De loc din Războieni, Târgu Frumos, Andreea a fost pasionatǎ de STEM şi în special de tehnologie încă din copilărie. Orele de informaticǎ uneori și “pe hârtie” (nu erau calculatoare la şcoală încă) i se păreau fascinante. Tot parcursul ei academic și profesional de până acum a fost legat de domeniul tehnologiei.
Otilia Cășureanu este în prezent masterandǎ la Universitatea Oxford, departamentul de matematicǎ. Din dorința de a-și valorifica pasiunea, ea a avut două mandate ca președintă a Societății de Matematică “Invariants” a universității, în cadrul căreia a desfășurat activități deosebit de interesante, la care au fost invitate personalități științifice internaționale. Totodată, fiind interesată de interdisciplinaritatea matematică-biologie, ea a avut internship-uri în neuroştiințe și cercetarea cancerului.
Organizatorii au declarat: „Toți trei am fost mentori pentru prima dată la RSF Argeș anul trecut unde am avut o experiență memorabilă. Am văzut ce mare diferență poate să facă RSF pentru elevi în a le prezenta știința altfel și a le schimba percepția față de disciplinele STEM. Astfel că am decis împreună să aducem bucuria festivalului și la Iași. Va așteptăm cu mult entuziasm la prima ediție RSF Iași!”
Pentru mai multe detalii, urmăriți paginile oficiale de social media ale Romanian Science Festival.
MENTORI RSF IAȘI
La evenimentele Romanian Science Festival din județul Iaşi vor participa în total 27 mentori RSF, cercetători și profesioniști veniți din 6 țări exclusiv pentru festival:
- Alexia Antone – Studentă, Limba și literatura chineză, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, România
- Daniel Bălănescu – Artist Vizual, Oxford, Marea Britanie
- Isabela Budacă-Dragomir – Cercetător, Biofizică, Institutul de Cercetări Interdisciplinare ICI-UAIC, Iași, România
- Cătălin Bunduc – Postdoctorand, Vrije Universiteit Amsterdam, Olanda
- Georgiana Cabău – Medic Genetician & Doctorand, Imunologie Celulară și Moleculară, Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca, România
- Eliza Casapopol – Data & AI, Go-to-Market Manager, Microsoft, Spania
- Otilia Cǎșuneanu – Masterandǎ, Matematicǎ, Universitate Oxford, Marea Britanie
- Emil Cențiu – Tactical Developer, NatWest Markets, Marea Britanie
- Răzvan Codea – Şef Lucrări Dr. USAMV Cluj-Napoca, Facultatea de Medicină Veterinară, Clinica de Medicină Internă, România
- Andreea Dănilă – Masterand, Facultate de Chimie Clinică, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, România
- Ciprian Florea – Research Engineer, Epic Games, Londra,Marea Britanie
- Tudor-Constantin Goldan – Masterand, Facultatea de Fizică, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, România
- Sandor Kruk – Astronom, Agential Spațială Europeana (ESA), Spania
- Costin Luchian – Masterand, Astronomie, Universitatea Viena, Austria
- Andreea Manea – Software Engineer, Handshake, Iași, România
- Daniel Manole, Master, Fizică, Universitatea Oxford, Marea Britanie
- Maria Manole – Studentă, Medicină Generală, Universitate de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, România
- Gabriel Marchidan – Co-fondator, IașiAI, România
- Șerban Mǎlǎncuș – Designer Industrial, Iași, România
- Corina Milosoiu – Cloud Solution Architect, Microsoft, Olanda
- Cezara Nedelea – Studentă, Facultatea de Automaticǎ și Calculatoare, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, România
- Cosmin Ionuț Popa – Student, Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea Tehnică, Cluj-Napoca, România
- Ana Pagu – Geolog Planetar, Societatea de Geologie a Londrei, Marea Britanie
- Aliona Roșca – Postdoctorand, Microbiologie, Universitatea Ghent, Belgia
- Ana-Maria Timofte – Studentă, Facultatea de Medicină Generală, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Iași, România
- Bogdan-Marian Tofănică – AstroClubul, Iași, România
- Vlad Tuchilus, Doctorand – Matematică, Universitatea Oxford, Marea Britanie
Anul acesta festivalul RSF este susținut la nivel național de către Romanian American Foundation și Kaufland.
PARTENERI
Parteneri locali județul Iași: Amazon, Fundația Comunitarǎ Iași, Inspectoratul Şcolar Județean Iaşi, Palas Mall, Institutul de chimie macromolecularǎ „Petru Poni” Iaşi
Sponsori Naționali: Romanian American Foundation, Kaufland
Sponsori Locali: PROMOTOP MKT SRL, EKY SAM SRL, Autonom, BIC, Vasi & Ana Kolekt SRL, Santini City Line, Alila, Aqua Carpatica, Restaurant „Mon Jardin”.
DESPRE ROMANIAN SCIENCE FESTIVAL
Romanian Science Festival este o inițiativă care s-a născut din dorința de a implica cercetătorii şi studenții români din diaspora academică în sistemul de educație din România cu scopul de a atrage elevii spre disciplinele științifice.
În prezent, comunitatea mentorilor RSF este formată din peste 150 de mentori – studenți, cercetători și profesioniști români din diasporă și din România – care se implică în diferite activități ale Romanian Science Festival: târguri de știință, webinarii, vizite la clasele online, concursuri și programe de mentorat. În fiecare an, tot mai mulți tineri specialiști din diasporă se alătură inițiativei.
De la lansare în 2019, Romanian Science Festival a adus știința în peste 200 de școli din România şi a ajuns la peste 133.000 de elevi din toate mediile sociale.
În 2022, Romanian Science Festival a fost premiat la Berlin de către Falling Wall Foundation în categoria Science Engagement, inițiativa fiind declarată câștigătoare din peste 1350 de proiecte de promovare a disciplinelor STEM la nivel global.
Festivalul are două obiective principale. În primul rând, își propune să construiască o punte de legătură între diaspora academică și contextul educațional actual din România, oferind astfel modele de succes și orientare în carieră tinerilor din România.
În al doilea rând, evenimentul dorește să ofere o platformă celor care sunt pasionați de știință, cultivând astfel parteneriate locale cu organizații autohtone, inițiative locale și instituții de învățământ pre-universitar și universitar.