Duminică, 14 octombrie 2018, de la ora 17.00, Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași găzduiește tradiționala Seară a Valorilor, parte a Sărbătorilor Iașului dedicată omagierii personalităților locale și naționale. Ca și în anii trecuți, Seara Valorilor include mai multe categorii de premii, care sunt înmânate de către primarul Mihai Chirica. „Seara Valorilor, devenită deja o tradiție, își propune să-i celebreze, într-un gest firesc de recunoștință, pe ieșenii – și nu numai – care s-au remarcat grație unor realizări deosebite în domeniile culturii, educației, științei, artei, economiei sau implicării civice. Pentru mine, ca primar, este o bucurie, dar și o datorie de onoare să aduc, în numele comunității, un omagiu acelor personalități care fac cinste Iașului și țării noastre”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Lista premiilor oferite în cadrul Serii Valorilor:
1. Premiul Pogor – propunerea Academiei Române
Prof. Univ. Dr. Dan Cristea
***
2. Ordinul Centenar în Educație
pentru contribuția la promovarea valorilor învățământului ieșean
Prof. Univ. Dr. Mihaela Onofrei
Rectorul Universității „Al. I. Cuza”

Prof. Univ. Dr. Atena Elena Simionescu
Rectorul Universității Naționale de Arte „George Enescu”

Prof. Univ. Dr. Ing. Dan Cașcaval
Rectorul Universități Tehnice „Gheorghe Asachi”

Prof. Univ. Dr. Viorel Scripcariu
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”

Prof. Univ. Dr. Vasile Vîntu
Rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad

Prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu
Președintele Consiliului Național al Rectorilor

Prof. Dr. Genoveva Farcaș
Inspector General al Inspectoratului Școlar Județean Iași

Prof. Elena Calistru
Director al Colegiului Național

Prof. Elvira Rotundu
Director al Colegiului Național „Costache Negruzzi”

Prof. Gabriela Săndulescu
Director al Colegiului Național „Mihai Eminescu”

Prof. Mihaela Ungureanu
Director al Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu”

Prof. Carmen Botez
Director al Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”

Profesorii Nița și Mircea Nedea

Prof. Univ. Dr. Elvira Sorohan
***
3. Ordinul Centenar în Cultură
pentru promovarea valorilor culturale ieșene și implicarea deosebită în Programul Centenar al Municipiului Iași
SC Romfilatelia SA
Director General – Cristina Popescu

Opera Națională Română Iași
Manager – Beatrice Rancea

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași
Manager – Lăcrămioara Stratulat

Filarmonica „Moldova” Iași
Manager – Prof. Univ. Dr. Bujor Prelipcean

Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași
Director General – Cristian Hadji-Culea

Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” Iași;
Director General – Ioan Holban

Ateneul din Iași
Manager – Andrei Apreutesei

Muzeul Național al Literaturii Române Iași
Director – Lucian Dan Teodorovici
***

4. Ordinul Centenar pentru implicarea în viața comunității
Asociația CIVICA
Părintele Dan Damaschin
***

5. Premiul „Vanda Condurache”
Mircea Surdu – Televiziunea Națională din Chișinău.

***

6. Ordinul Centenar în domeniul sportului
Andrei Cristea
***

7. Ordinul Centenar pentru apărarea și promovarea valorilor creștine
IPS, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
IPS Gheorghios, Mitropolit de Kitrous, Katerini și Platamonas
PS Petru Gherghel, Episcop al Episcopiei Romano-Catolice de Iași
Preotul Florin Chirilă, Biserica „Sf. Iulian din Tars”
***

8. Ordinul Centenar pentru contribuția comunității evreiești la Marea Unire
Abraham Ghiltman, Președintele Comunității Evreilor din Iași
***
9. Ordinul Centenar pentru susținerea manifestărilor incluse în programul Centenar
Excelența Sa Constantin Simirad
***

10. Ordinul Centenar pentru inițierea programului Centenar la nivel național și coordonarea Programului Centenar al Municipiului Iași
Prof. Univ. Dr. Daniel Șandru
***

11. Ordinul Centenar pentru susținerea proiectelor și manifestărilor din Programul Centenar al Municipiului Iași
Consiliul Local al Municipiului Iaşi
***

12. Cetățenii de Onoare ai Municipiului Iași
Prof. Univ. Mandache Leocov
Maestrul Dorel Vişan
Florin Morariu
***

13. Artistul Perioadei Centenare – Premiul „Dan Hatmanu”
Maestrul Dan Hatmanu