Astăzi a început un an nou școlar. Am împărtășit bucuria revederii cu toți cei care și-au legat destinul de cel al Colegiului Național „Mihai Eminescu” Iași: preșcolari, elevi, reprezentanți legali ai acestora și parteneri educaționali.
În toate structurile școlii: GPP nr. 8, GPN nr. 20, Școala Primară „Mihail Kogălniceanu” și la Colegiul Național „Mihai Eminescu” – școala cu personalitate juridică, am trăit emoțiile revederii și bucuria de a fi din nou împreună.
Dragi elevi, am convingerea că educația este soluția care va rezolva multe dintre problemele cu care se confruntă astăzi lumea și, de aceea, vă invit să profitați din plin de oportunitățile pe care vi le oferă colegiul nostru pentru a deveni artizanii schimbării. Aveți toate motivele să vă implicați, pentru că viitorul vă aparține.
Îi rog pe colegi să se pună la dispoziția preșcolarilor și a elevilor noștri, iar pe părinți și pe reprezentanții legali să devină o prezență constantă în viața colegiului.
Un an școlar binecuvântat tuturor!
prof. dr. Florentin Traian CIOBOTARU – Director al Colegiului Național „Mihai Eminescu” Iași



















