Pe 13 noiembrie 2025, a avut loc în Sala de Festivități a Colegiului Național ,,Mihai Eminescu’’ , spectacolul atelier interdisciplinar organizat de Universitatea Națională de Arte ,,George Enescu’’ – ,,Mihai Eminescu. Dincolo de timp”, un proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Iași. Este vorba despre un performance de dans contemporan, teatru și muzică live, marcând cei 175 de ani de la nașterea marelui poet. Spectacolul este dedicat redescoperirii poetului național dintr-o perspectivă artistică actuală și explorează viața, gândirea și sensibilitatea lui Mihai Eminescu, pornind de la scrisori, poezii, documente oficiale și materiale de arhivă, reinterpretate prin limbajul corporal și sonor al prezentului.
Realizat de masteranzi și studenți ai programelor Muzică instrumentală și Coregrafie din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, proiectul propune o călătorie emoționantă prin memoria colectivă și imaginarul poetic eminescian.
În centrul performance-ului, actrița Vasilica Bălăiță a oferit o interpretare intensă, în care gestul, vocea și muzica s-au întâlnit pentru a crea o punte dincolo de timp între trecut și prezent.
Direcția artistică a fost asigurată de Sandra Elizabeth Mavhima, cercetători, Mirela Ștefănescu și Ligia Fărcășel.
Au fost prezenți elevi ai claselor a V-a D, a VIII-a B, a VIII-a C, a IX-a A, a IX-a C, a IX-a F, a X-a D, și a XI-a E.
Activitatea s-a realizat în baza unui parteneriat cu Universitatea Națională de Arte ,,George Enescu ” din Iași.
